Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2010

Thomas Pynchon – V.

V. este primul roman al lui Pynchon. A fost publicat in 1963, când autorul său nu împlinise încă 26 de ani și a primit premiul pentru debut al Fundației Wiliam Faulkner. Considerat precursor al celui mai cunoscut roman al lui Pynchon, Curcubeul gravitației, a cărui traducere în română se lasă mult așteptată, V. este un roman total, care se desfășoară pe numeroase niveluri de lectură și care circumscrie numeroase elemente stilistice, tehnice, psihologice, istorice etc.

Avem suprapunerea planurilor temporale, prezentul (1956) pe de o parte și episoade succesive din trecut (din 1898 până în 1944) pe de altă parte, episoade care ne duc în multe orașe ale Africii și Europei, într-un itinerar care, alături de America de Nord, ia forma unui V pe harta lumii.

Îl avem pe Profane, yo-yo-ul uman, pasiv, lipsit de voință, dezrădăcinat, sub semnul entropiei. Eliberat din marină, el călătorește de-a lungul coastei de est, trecând de la o situație la alta, fără a avea niciun control asupra lor. El vede lumea ca fiind în mare măsură inanimată, o lume în care oamenii devin și ei obiecte neînsuflețite: Ții minte, Profane, cum e pe Route 14, lângă Elmira, la sud de New York? Mergi pe șoseaua suspendată și privești spre vest, și vezi cum soarele apune pe un morman de vechituri. Pogoane de automobile vechi, puse grămadă, în zece straturi ruginite. Un cimitir al automobilelor. Dacă aș putea muri, așa ar arăta cimitirul meu. Într-adevăr, mare păcat, te dai drept ființă umană. Ar trebui să fii tăiat bucăți și dat la fiare vechi. De altfel, lumea obiectelor nu are milă de cei ca el: nepricopsitul nu e, de fapt, om în toată puterea cuvântului: cineva care se lasă pe spate și o încasează de la obiecte, asemenea oricărei femei pasive. Nici apropierea afectivă de o femeie nu este posibilă, pentru că și femeile sunt obiecte neînsuflețite: Știi ce am crezut dintotdeauna? Că tu ești o piesă auxiliară. Că tu, din carne, o să te dezmembrezi mai repede decât automobilul. Că mașina va continua să existe dar bătrâna Rachel se va fi dus de mult. O piesă, o piesă de calitate inferioară, ca un radio, un radiator, un ștergător de parbriz.

Avem Întregul Echipaj Bolnav, al cărui membru este și Profane. Grupul acesta devine exponent al întregii societăți occidentale, fapt evident atunci când vorbește despre el unul dintre personaje: Există un cuvânt care caracterizează întreg echipajul nostru: bolnav! […] Obsedați de sex sau monogami, pe Stradă sau dincolo de ea, e imposibil să arăți spre unul dintre noi și să spui uite, domnule, tipul sau tipa asta se simte bine. Fregus Mixolydian, evreul armean irlandez, primește bani de la o fundație înființată de un bărbat care a cheltuit milioane pentru a dovedi că lumea e condusă de treisprezece rabini. Iar Fergus nu vede nimic rău în gestul lui. Esther Harvitz plătește ca să-și modifice trupul cu care s-a născut și apoi se îndrăgostește de bărbatul care a mutilat-o. Nici Esther nu vede nimic rău în gestul ei. […] Slab, pictorul, ai cărui ochi văd bine realitatea, are măiestrie tehnică și, cu voia domniilor voastre, “suflet”. Dar s-a dedicat tablourilor Danish Cheese. […] Mafia Winsome e suficient de inteligentă pentru a crea o lume, dar e atât de idioată încât nu reușește să trăiască în ea. […] Și așa mai departe. Cine continuă să trăiască într-o subcultură atât de evident maladivă n-are dreptul să se considere zdravăn la minte.

Îl avem pe Stencil, personaj diametral opus lui Profane, un om al acțiunii, pentru care ieșirea din starea de somnambulism a reprezentat-o decizia de a o căuta pe V., care apare în jurnalele tatălui său și despre care presupune că ar putea fi mama sa. Viziunea lui Stencil asupra lumii se contrapune celei pe care o are Profane, el vede un șablon, o schemă unitară și coerentă în care se pot încadra lucrurile, pe care o poți descompune și recompune, o poți înțelege și asupra căreia poți acționa. De-a lungul romanului, V. ia nenumărate forme: femeie, loc geografic, paradis pierdut, un adevărat Sfânt Graal, simbol al căutării continue. De altfel, încă de la început Stencil este conștient de faptul că ceea ce îl ține treaz este însăși căutarea: Să o găsească: și pe urmă? Numai că toată capacitatea de a iubi a lui Stencil se îndreptase spre înlăuntru, spre acel simț dobândit al însuflețirii. După ce l-a descoperit, n-a mai fost în stare să-i dea drumul, îi devenise prea drag. Ca să-l întrețină, trebuia s-o caute pe V.; dar, dacă din întâmplare ar găsi-o, nu i-ar rămâne altceva de făcut decât să recadă în starea de semiconștiență anterioară.

Avem pasivitatea și avem acțiunea, avem haosul și avem sensul, dreapta și stânga, sera și strada. Dreapta poate trăi și lucra doar izolată, în sera trecutului, în vreme ce afară Stânga își urmărește obiectivele în stradă, prin voința manipulată a gloatei. Și trăiește doar în peisajul iluzoriu, de basm, al viitorului. […] Într-un Occident al unor asemenea extreme putem anticipa, în cel mai bun caz, o populație puternic alienată într-un interval de doar câțiva ani. În contextul acesta, o cale este cea a pogorârii Sfântului Duh, ocrotitorul, porumbelul; limbile de flăcări, harul limbilor: Rusaliile. […] Va fi Duhul Sfânt și mamă? Ocrotitor da, va fi. Însă ce dar al comunicării ar putea veni vreodată de la o femeie? V. este un simbol feminin, dar ea alege în mod intenționat calea dezumanizării, a transformării în obiect, părți ale corpului ei fiind înlocuite de bucăți artificiale: desigur, se puteau detașa brațele și sânii; se putea jupui pielea de pe picioarele ei pentru a putea descoperi vreo structura complexă de ajur din argint. Trunchiul însuși, probabil, conținea alte minunății: intestine din mătase pestriță, plămâni-balon pitorești, viu colorați, o inimă rococo.

Avem nenumărate alte drumuri posbile de lectură, avem poezia și marea (Profane și Brenda au continuat să alerge prin noaptea devenită dintr-o dată absolută, ducându-se în virtutea inerției spre marginile Maltei și spre Mediterana de dincolo de țărmuri), avem accidentul, întâmplarea care ne guvernează pe toți și căreia îi cade victimă tatăl lui Stencil (nu acționa ca și cum ar fi un complot conștient împotriva ta. […] O situațiune nu se conturează neapărat din evenimente umane, ci adesea din întâmplări mult mai mărunte), avem întrebarea lui Stencil, care se referă la omul occidental: Își caută el, de fapt, propria exterminare? Pynchon nu răspunde, V. este un roman al întrebărilor, al sensurilor multiple, al interpretărilor multiple, în deja buna tradiție postmodernă.

Anunțuri

Read Full Post »