Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2010

Cele 11 povestiri ale lui Boris Vian creează o atmosferă kafkiană, dar de un umor nebun. Personajele sale nu-și pot lua în stăpânire destinul, sunt victime ale circumstanțelor, cărora încearcă inutil să li se sustragă. În momentul în care decid să acționeze este prea târziu, descoperă că altcineva le-a luat-o înainte sau că pur și simplu nu au cu cine să se răfuiască. Singura opțiune care le rămâne este retragerea în moarte, pe are scriitorul o privește detașat, introducând-o în scenă în cele mai variate moduri posibile. De altfel, el a afirmat în repetate rânduri că va muri înainte să împlinească 40 de ani, lucru care s-a adeverit cu precizie: a  suferit un atac de cord cu puțin înainte de a împlini această vârstă, în sala de cinematograf, la premiera unui film făcut după un scenariu al său.

Foarte interesant mi s-a părut stilul acestor povestiri, modul de alcătuire a frazei este imprevizibil, ca și cum nu scriitorul ar fi cel care controlează ordinea cuvintelor, ci, pe măsură ce acestea își fac apariția, ele încep să preia controlul și să ducă lucrurile acolo unde doresc: „Un cargo norvegian tocmai debarca un lot de pini pierduți tăiați în rondele de trei-patru picioare lungime, și imagini ale unei vieți libere, într-o cabană de trunchiuri lângă lacul Ontario, parcurgea spațiul scrutat cu aviditate de ochii lui Olivier, care se poticni de o piatră și se regăsi în apa încărcată de păcură, sau mai degrabă ușurată de păcură, pentru că aceasta cântărește mai puțin decât același volum de apă, și de gunoaiele verii.” De altfel, in general obiectele par a avea mai multă putere de decizie, o libertate de acțiune mai mare decât oamenii.

Muzica apare în mai toate povestirile, în mod mai mult sau mai puțin direct. Boris Vian a fost, printre altele, critic de jazz și a cântat el însuși la trompetă într-o astfel de formație, iar lumea aceasta a muzicii respiră în scriitura sa. Dar ea nu reușește să aducă salvarea, ba are chiar o latură nocivă: Jacques Thejardin, care cântă din fluierașul astupat într-o orchestră de muzică de cameră se îmbolnăvește grav de la curent, deoarece, din cauza vremurilor grele,  orchestra nu mai poate cânta într-o cameră, ci este nevoită să cânte pe hol.

Umorul pare a fi singura atitudine posibilă: și atunci când instalatorul greșește apartamentul unde a fost chemat, dar stă totuși nu mai puțin de 49 de ore desfăcând și sudând țevi, în timp ce cu un etaj mai sus copiii se ineacă pe rând, in ordinea înălțimii lor, și atunci când un angajat primește ca beneficiu bilete false de transport de la patronul său și este nevoit să plătească o amendă mult mai mare decât dacă nu ar fi avut deloc bilet, și atunci când figurantul încearcă să se împrietenească pe platoul de filmare cu toți ceilalți și află că este singurul de acolo care are această meserie, pentru restul rolul respectiv nefiind decât o conjunctură.

Dacă ar fi vorba despre o altă carte, probabil m-aș feri să dau atâtea exemple, de frică să nu diminuez plăcerea lecturii, dar Boris Vian creează o lume în care situațiile astea pline de savoare sunt regula, așa că nu-mi fac probleme că am dezvăluit prea multe.

Anunțuri

Read Full Post »